Peste 2.000 de persoane au murit în urma unui focar de holeră

Peste 2.000 de persoane au murit în urma unui focar de holeră

Bilanţul în urma unui focar de holeră izbucnit în luna ianuarie în Nigeria a crescut la 2.141 de decese în rândul celor peste 65.000 de cazuri suspecte, a anunţat Centrul Nigerian pentru Controlul Bolilor (NCDC), citat de agenţia Xinhua marţi.

Într-un buletin informativ emis marţi cu privire la focarul de holeră din Nigeria, NCDC a precizat că au fost raportate în total 65.145 de cazuri suspecte de boală în 23 de state şi pe teritoriul federal al capitalei, dintre care au fost înregistrate 2.141 de cazuri letale, reprezentând o rată de deces de 3,3 procente.

Conform buletinului informativ recent, numărul cazurilor depistate între 23 şi 29 august s-a redus la 2.127 de la 3.098 înregistrate în săptămâna precedentă.

Centrul de Operaţiuni de Urgenţă "EOC multi-sectorial activat la nivelul doi continuă să coordoneze răspunsul naţional", se arată în buletinul informativ.

Directorul NCDC, Chikwe Ihekweazu, a declarat în luna august că lipsa apei potabile în comunităţile rurale, personalul inadecvat pentru focarul de holeră, precum şi cantităţile insuficiente de vaccin alocate zonelor locale guvernamentale afectate se numără printre principalele probleme întâmpinate în răspunsul la izbucnirea epidemiei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt