Peste 200.000 de turişti pe litoral

Peste 200.000 de turişti pe litoral

Weekendul a venit cu vreme tocmai bună de plajă, iar litoralul este din nou plin. Peste două sute de mii de turişti sunt în
acest sfârşit de săptămână la malul mării. Plajele din Mamaia au revenit la imaginea cu care ne-am obisnuit dintotdeauna:
şezlongurile sunt chiar lângă apă, nisipul este mult mai fin decât anul trecut, iar intrarea în mare este lină şi plăcuta, mai
ales pentru copii.

Este perioada concediilor, iar staţiunile sunt pline. August e luna vacanţei pentru toată lumea şi asta se vede pe nisip. Pe
plaja, la orele prânzului abia dacă mai găseşti un loc liber. Hotelierii şi operatorii plajelor au făcut schimbări mari faţă de
anul trecut. Şezlongurile au fost duse lângă apă, iar nisipul a fost cernut şi afânat

Turiştii care nu vor să stea pe şezlong îşi pun cearşaful lângă apă, iar faptul că nisipul este fin creează un plus de confort.

Şezlongurile se dau ca painea caldă încă de la primele ore ale dimineţii, mai ales că anul acesta sunt aproape lângă
apă. Anul trecut, hotelierii erau obligaţi să le monteze pe vechile amplasamente, de dinainte de extinderea plajelor.

Sunt mult mai multi copii la mare în Mamaia pentru că intararea în apa mării nu mai e abruptă, ca anul trecut.

Staţiunea Mamaia este ocupată la capacitate maximă, iar pe tot litoralul, gradul de ocupare este de 95%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt