Peste 5.600 de zboruri anulate în perioada Crăciunului, în întreaga lume

Peste 5.600 de zboruri anulate în perioada Crăciunului, în întreaga lume

Peste 5.600 de zboruri au fost anulate de companiile aeriene, în timp ce alte câteva mii au înregistrat întârzieri în perioada Crăciunului în întreaga lume. Pe lângă anulările obişnuite din alţi ani, din cauza condiţiilor meteo, varianta Omicron a coronavirusului a contribuit masiv la perturbarea călătoriilor în timpul sărbătorilor din acest an.

Potrivit site-ului Flightaware, sâmbătă la orele 13:40 se înregistrau 2.500 de zboruri anulate, dintre care puţin peste 850 erau rute legate de SUA, fie că e vorba de legături internaţionale sau interne.

De asemenea, peste 3.500 de zboruri au înregistrat întârzieri la nivel global, potrivir AFP, preluată de Agerpres.

Vineri, circa 2.400 de zboruri au fost anulate şi aproape 11.000 au înregistrat întârzieri, potrivit aceleiaşi surse, care a înregistrat deja aproape 800 de anulări prevăzute să aibă loc duminică.

Piloţi, însoţitoare de zbor şi alţi membri ai personalului au fost nevoiţi să intre în carantină după ce au fost expuşi la COVID-19, ceea ce a constrâns companiile Lufthansa, Delta sau United Airlines să anuleze zboruri.

Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze circa 439 de zboruri vineri şi sâmbătă, adică circa 10% dintre cele programate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt