Peste o lună ieşenii vor călători cu autobuze electrice

Peste o lună ieşenii vor călători cu autobuze electrice

Autobuzele electrice ajung în sfârşit şi în capitala Moldovei! Vorbim pentru început despre patru astfel de mijloace de transport în comun, dintr-un lot de 20. 13,5 milioane de euro a costat investiţia. Va mai dura, însă, până când autobuzele vor ieşi pe traseu. Şi asta pentru că mai trebuie puse la punct aspectele care ţin de mentenanţă.

Aşa arată noile autobuze electrice care vor transporta călătorii pe străzile din Iaşi. Produse în Polonia, primele patru astfel de autovehicule verzi au fost aduse în capitala Moldovei, după aproape un an şi jumătate de la semnarea contractului.

Trecătorii aşteaptă, cu nerăbdare, ca acestea să iasă pe traseu. Va mai dura, însă, cel puţin o lună până atunci. Noile autobuze electrice au, printre altele scaune acoperite cu material textil şi aer condiţionat.

Proiectul a costat aproape 14 milioane de euro.

Afla mai multe despreautobuze electriceiasitop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt