Peste patru tone de cocaină, capturate la Rotterdam

Peste patru tone de cocaină, capturate la Rotterdam

Şapte persoane au fost arestate în Belgia după capturarea a 4,18 tone de cocaină, săptămâna trecută la Rotterdam, cea mai mare captură a anului 2021 în acest port din Ţările de Jos, a anunţat miercuri Parchetul olandez, potrivit AFP.

Drogurile, a căror valoare este estimată la 300 de milioane de euro, au fost ascunse într-un container de banane sosit din Ecuador cu destinaţia Anvers (Belgia).

''4.060 de kilograme au fost găsite printre banane, iar după o analiză aprofundată alte 120 de kilograme au fost descoperite în pereţii containerului'', au explicat procurorii.

Descoperirea drogurilor a avut loc joi, 30 decembrie. Narcoticele au fost distruse în Ţările de Jos înainte de a pleca spre Belgia.

Poliţia judiciară federală belgiană a arestat luni şapte suspecţi - cinci belgieni şi doi britanici. Şase dintre ei se află în prezent în arest preventiv.

Ancheta este continuată de poliţia judiciară din Anvers.

Organismul Uniunii Europene însărcinat cu combaterea infracţionalităţii a avertizat că Ţările de Jos şi Belgia tind să devină plăci turnante majore în traficul mondial de cocaină, în special cu sursa în Columbia. 

Sursa> Agerpres

Afla mai multe desprecapturacocainarotterdam
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt