Piața din România a serviciilor de mâncare gătită va atinge valoarea de 20 de miliarde de lei, în 2021 – Focus Prima TV

Piața din România a serviciilor de mâncare gătită va atinge valoarea de 20 de miliarde de lei, în 2021

Piaţa de food service din România va ajunge la valoarea de 20 de miliarde de lei, dublu faţă de situaţia din acest an, dar în scădere cu 20% comparativ cu 2019, arată datele analizate de Hospitality Culture Institute.

Conform datelor centralizate, piaţa de profil care cuprinde activitatea de restaurante standard, fast-food, cafenele, cantine, pub-uri şi supermarketuri nu va mai fi influenţată doar de evoluţia pandemică, ci şi de o serie de factori pozitivi care ţin şi de strategia de business.

“Antreprenorii şi investitorii din industria ospitalităţii s-au adaptat şi găsesc în fiecare lună metode noi de a-şi ţine business-urile în picioare. Sectorul HoReCa se pregăteşte pentru o revenire cu adevărat în V în 2021, punctul de jos fiind iarna aceasta. Industria ospitalităţii nu poate să scadă mai jos de atât, acesta reprezentând, în acelaşi timp, un moment ideal pentru cei ce doresc să investească în sector. Principalii vectori de creştere ai pieţei de food service în 2021 vor fi dezvoltarea delivery şi take-away şi deschiderea interioarelor şi a restaurantelor hotelurilor care au fost închise 6 luni, anul acesta”, a declarat Florin Maxim, fondator al Hospitality Culture Institute.

Sectorul de livrări reprezintă, în acest an, 50% din totalul pieţei de food service, faţă de doar 10% cât se consemna în 2019. Calculele realizatorilor cercetării arată că, în 2021, ponderea va fi de 30%, în contextul în care celelalte sectoare de activitate vor creşte ca pondere.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share