Plaquenilul, scos din protocol

Plaquenilul, scos din protocol

În premieră, medicii de familie vor putea să prescrie pacienţilor cu forme uşoare şi medii de covid care se tratează
acasă un antiviral pe care oamenii îl luau până acum numai în spitale. Este una dintre schimbările pe care le aduce noul protocol de tratament anti covid actualizat de Ministerul Sănătăţii. Din acest protocol dispar mai multe medicamente, printre care şi Hidroxiclorochina, care dă reacţii adverse grave.

Comisia de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii a propus un protocol de tratament revizuit, în contextul în care apar noi date clinice, şi tot mai mulţi pacienţi sunt îngrijiţi şi monitorizaţi în ambulatoriu. Medicul Virgil Musta de la Timişoara explică faptul că în noul protocol există, pentru prima dată, un capitol cu recomandări pentru medicii de familie, în contextul în care foarte mulţi pacienţi sunt trataţi de covid acasă, prin intermediul acestora.

Medicii de familie pot prescrie antiviralul oral favipiravir, pentru formele uşoare şi medii de boală. Măsura ajută în
evitarea formelor severe de boală cu care tot mai mulţi pacienţi ajung în număr mare spre spitale.

S-a scos din noul protocol medicamentul plaquenil, creat iniţial pentru afecţiuni reumatice şi dermatologice, dar şi umifenovir , pe motiv că, spune medicul Musta, pentru că puteau da efecte adverse nedorite, lucru dovedit de mai multe studii.

Ivermectina nu este recomandată pentru tratamentul anti covid, atrage atenţia specialistul, aşa cum arată ultimele
recomandări ale Agenţiei Europene a Medicamentului.

De asemenea, pentru prima dată în protocolul de tratament anti covid sunt recomandaţi anticorpii monoclonali, tratament pe care l-a luat şi fostul preşedinte Donald Trump, însă încă nu există avizarea de a fi utilizaţi în România, spune medicul Virgil Musta.

Pentru că s-a constatat că se folosesc foarte multe antibiotice în tratamentul infecţiei cu sars cov 2, şi pentru că se ştie deja că această boala evoluează rar cu suprainfecţie bacteriană, noul protocol stabileşte şi reguli restrictive pentru administrarea antibioticelor. Utilizate abuziv acestea pot face mult rău.

Medicul Virgil Musta a explicat şi că plasma convalescentă nu are eficienţă în formele severe de boală, ci în prima
săptămână a bolii, de aceea şi criteriile de administrare a acestui tratament sunt acum diferite.

Hidroxiclorochina, alt medicament controversat, a fost scoasă din protocolul de tratament, pentru că are eficienţă limitată şi risc de reacţii adverse severe, conform studiilor recente.

Afla mai multe desprecovidprotocolschimbaretop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt