Plenul CSM discută raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii

Plenul CSM discută raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, joi, raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii. În urmă cu o lună, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată Secţia specială.

Şedinţa de plen a CSM este programată să înceapă la ora 11.00, având opt puncte pe ordinea de zi, între care Raportul de activitate al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe anul 2020 (2223/2021) şi Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (24763/2020).

Reprezentanţii Alianţei USR PLUS au afirmat, miercuri, că bilanţul celui de-al treilea an de activitate a Secţiei speciale "nu face decât să confirme: nu se justifică existenţa acestei structuri şi ea trebuie desfiinţată cât mai curând posibil". În 2020, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt