Ploaia salvează Spania de foc

Ploaia salvează Spania de foc

Europa luptă în continuare cu incendiile de vegetaţie."Ploaia a venit ca o binecuvântare", spun pompierii din zona
Valencia. Apa căzută a oprit flăcările care înaintau periculos spre metropola spaniolă. Incendii de vegetaţie au izbucnit şi
în Italia, în timp ce Franţa, trecută prin foc, se confruntă acum cu furtunile. Trei oameni au murit în Corsica.

Aşa arătau incendiile din zona Valenciei în urmă cu doar câteva ore. Ploaia a redus dimensiunea flăcărilor, însă a făcut să se ridice un nor imens de abur.

Datorită ploii, mai sunt doar câteva astfel de focare. Vântul poate însă oricând să reaprindă focul. De aceea, pompierii
nu au dat voie celor 3.000 de oameni evacuaţi să se întoarcă acasă.. În centrul de refugiaţi sunt şi copii.

Incendiile de vegetaţie fac ravagii şi în Italia. Pe insula Pantelleria zeci de oameni au fost evacuaţi din calea focului. Creatorul de modă Giorgio Armani se afla şi el pe insulă, acolo unde are o casă de vacanţă. El şi oaspeţii săi au
plecat cu iachtul.

Mai la nord, pe insula Corsica din Franţa, furtuna a făcut ravagii. Trei oameni au murit, iar alţi 12 au fost răniţi după ce
vântul a bătut chiar şi cu 220 de kilometri pe oră. A plouat, de asemenea, torenţial.

Europa pare să nu mai iasă de sub zodia dezastrelor climatice. Grecia, cea mai populară destinaţie de vacanţă printre români, este din nou ameninţată de incendii de vegetaţie. Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o avertizare de călătorie în acest sens. Până la finalul săptămânii, în paradisul elen sunt aşteptate temperaturi de până la 42 de grade celsius.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt