Poezie şi delicateţuri, mâine la 14

Poezie şi delicateţuri, mâine la 14

Săptămâna aceasta Mircea Dinescu are un invitat cu totul special. Colega mea, Ioana Maria Moldovan vine la Poezie şi Delicateţuri să gătească şi să povestească despre viaţă, reţete şi alte amintiri. Nu rataţi emisiunea mâine de la ora 14 aici, la Prima Tv.

Pe Ioana Maria Moldovan o vedeţi în fiecare seară, de luni până joi, la Focus de la ora 22. Săptămâna aceasta, însă, veţi avea ocazia să o cunoaşteţi dincolo de pupitrul ştirilor. Mai exact, la bucătărie. Şi nu numai. Mircea Dinescu a citit-o pe Ioana mai ceva ca pe poezii şi chiar i-a făcut o promisiune.

S-a vorbit, dar s-a şi gătit! Clătite, desigur, cu urzici şi măcriş, stropite cu zeamă de portocală. Vedeţi reţeta, aflaţi poveştile dar şi dacă prezentatoarea ştirilor a trecut testul… în bucătărie, mâine, la Prima Tv, de la ora 14.
Poezie şi delicateţuri oferă o bună ocazie telespectatorului să intre într-o lume în care poezia este în orice, de la un pahar de vin până la povestea de viaţă a invitaţilor, iar bucătăreala este abordată simplu, fără pretenţii cu un aer autoironic adăugat de poetul Mircea Dinescu. Totul presărat cu muzică lăutărească şi invitaţi pe măsură.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt