Posibilele motivaţii din spatele asasinării şefului programului nuclear iranian

Posibilele motivaţii din spatele asasinării şefului programului nuclear iranian

Necunoscut majorităţii iranienilor până vineri, atunci când a fost asasinat, cercetătorul din domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh era însă familiar celor implicaţi în programul nuclear iranian. Surse occidentale din domeniul securităţii şi informaţiilor îl cunoşteau, de asemenea, destul de bine şi îl considerau ca fiind o persoană-cheie în programul iranian pentru dezvoltarea armei atomice, scrie BBC.

Presa din Iran a încercat, anterior asasinării sale, să minimalizeze importanţa lui Fakhrizadeh, prezentându-l drept un savant şi cercetător implicat în dezvoltarea unui prototip de test local pentru Covid-19. Ştim însă că Fakhrizadeh era acompaniat constant de mai multe gărzi de corp, fapt ce indică seriozitatea cu care Iranul încerca să îl protejeze.

Astfel, o posibilă concluzie ar fi că motivul asasinării, pentru care nimeni nu şi-a asumat-o, este unul politic mai degrabă decât relaţionat cu activităţile nucleare ale Iranului.

Printre posibilele motivaţii ale asasinilor lui Fakhrizadeh se numără periclitarea unei îmbunătăţiri a relaţiei din Iran şi Statele Unite în contextul intrării în funcţia de preşedinte a lui Joe Biden începând din 20 ianuarie 2021. O a doua posibilă motivaţie ar fi ademenirea Iranului spre a lansa represalii.

„Duşmanii noştri trec prin nişte săptămâni stresante. Sunt conştienţi că situaţia globală se schimbă şi încearcă să profite de ultimele zile rămase pentru a destabiliza regiunea”, a declarat Hassan Rouhani, preşedintele Iranului.

Afla mai multe despreasasinatirannucleartop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt