Povestea care a impresionat sute de mii de oameni

Povestea care a impresionat sute de mii de oameni

Imaginile surprinse la Cluj, cu băieţelul care trăgea după el prin zăpadă o săniuţă în care stătea un câine, au impresionat o ţară întreagă. Reacţiile pozitive nu au întârziat însă să apară. O pictoriţă din Galaţi, în vârstă de…doar 12 ani, a făcut un tablou după imaginea pe care a văzut-o în videoclipul de pe internet şi l-a căutat imediat pe băiat pentru a-i oferi cadoul.

Această imagine surprinsă pe 31 decembrie, a fost văzută de sute de mii de români. Andrei l-a adoptat pe Pufi după ce a găsit-o abandonată în mijlocul satului pe mama sa. După ce a urmărit-o câteva zile, copilul a aflat că aceasta mai are şi câţiva pui.

De când l-a adoptat pe Pufi, cei doi sunt nedespărţiţi. Îl ia cu el peste tot şi chiar a găsit o modalitate unică de a-l plimba.

După ce a văzut povestea impresionantă a lui Andrei, Renata, o pictoriţă din Galaţi de doar 12 ani, a făcut un tablou în care a surprins imaginea atât de îndrăgită de toată lumea. După zile întregi de căutări, fetiţa a aflat unde locuieşte Andrei.

Povestea lui Andrei l-a emoţionat şi pe tatăl acestuia, care a izbucnit în plâns când a văzut cât de apreciat a fost gestul făcut de fiul său.

Surprizelele pentru băiat însă nu s-au oprit aici. Câţiva voluntari, impresionaţi de povestea lui Andrei, i-au cumpărat o bicicletă nouă, plus un echipament complet.

Cel care a surprins imaginile ce au devenit atât de virale, a fost chiar primarul localităţii.

Postarea a strâns mii de reacţii pozitive şi distribuiri, dar şi zeci de comenatrii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt