Povestea copilului care a sărit în flăcări pentru a-şi salva bunicii. „A încercat până în ultimul moment sa îi scoată”

Povestea copilului care a sărit în flăcări pentru a-şi salva bunicii. „A încercat până în ultimul moment sa îi scoată”

Copilul erou din Harghita, care a sărit în flăcări să-şi salveze bunicii, a ieşit din spital. Are arsuri pe faţă şi pe mâini, dar starea lui este stabilă, iar rănile se vor vindeca, spun medicii care l-au îngrijit. Mai greu îi va fi să treacă peste pierderea bunicilor care l-au crescut. Copilul va locui de-acum cu mama lui, în Miercurea Ciuc.

Crina Sava, mama băiatului: Adrian a avut tăria, din iubire pentru bunici, a crescut cu ei de când s-a născut şi a încercat până în ultimul moment sa îi scoată.

Când s-a întâmplat nenorocirea, Adrian era în curtea casei cu mama lui şi cei doi fraţi.

Crina Sava: Stăteam cu copiii sub pom, la umbră, şi deodată am auzit ceva, un vâjâit, şi am fugit şi dintr-o dată era foc. Nu am mai putut să facem nimic. Părinţii amândoi în casă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt