Pregătiri în toi pentru Untold

Pregătiri în toi pentru Untold

Pregătirile pentru festivalul Untold au intrat pe ultima sută de metri. În parcul central din Cluj-Napoca au ajuns deja sute de
tehnicieni, care au adus tone de echipamente. Au fost ridicate deja şi zonele special amenajate pentru mâncare şi divertisment. Pentru că totul, de la bilete până la cazări, este sold out, organizatorii se aşteaptă să fie o ediţie memorabilă.

Au mai rămas doar două zile până la Untold. La Cluj Napoca au ajuns deja şi primii turişti, nerăbdători să petreacă 4 nopţi
de muzică şi dans. Pregătirile sunt şi ele în toi, de la scenele uriase până la zonele de food court şi divertisment. Mulţi
dintre festivalieri au mers încă de astăzi să îşi ia brăţările de acces.

Festival s-a dezvoltat de la o ediţie la alta, iar anul acesta, organizatorii promit că va fi cu adevărat unic. Pe scenă vor
urca peste 200 de artişti.

Preţurile la cazarea în oraş au explodat în această perioadă. De la festival nu vor lipsi nici forţele de ordine.

Joi se dă startul festivalului Untold şi va dura 4 nopţi. În fiecare zi de festival sunt aşteptaţi aproximativ 90.000 de
oameni.

Afla mai multe despreclujfestivaltop stiriuntold
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt