Pregătirile pe litoral, pe ultima sută de metri

Pregătirile pe litoral, pe ultima sută de metri

Litoralul a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru minivacanţa de Paşte şi 1 mai. Astăzi s-a nivelat nisipul
plajelor, s-au montat şezlongurile şi umbreluţele, iar în hoteluri s-au aranjat ultimele detalii. Dacă şi vremea se
îndreaptă, atunci hotelierii pot spera la o minivacanţă cu mari caştiguri.

Plajă cu palmieri, muzică şi beach baruri ca în Mediterană. Nu suntem pe un ţărm exotic, ci în nordul staţiunii Mamaia.

Se lucrează intens în această perioadă pe litoralul românesc. Multe sectoare de plajă sunt în plin proces de amenajare pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Pentru ca plaja să ofere momente de relaxare şi odihnă într-un cadru de neuitat, operatorii au integrat în peisajul natural elemente ce îl transforma într-un colţ exotic.

Peste 1oo de hoteluri vor fi deschise la mare de 1 Mai.

Ca noutate faţă de sezonul 2020, pentru aceste sărbători, este deja instituită măsura care prevede limitarea cazărilor la 7o% din capacitatea hotelurilor. În plus, se vor deschide si unităţile de alimentaţie publică ce nu aparţin de hoteluri, astfel încât turiştii să aibă mai multe opţiuni.

Turiştii care vor veni pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai vor avea voie să se distreze numai până la ora 22,00. Iar în noaptea de 1 spre 2 mai, deşi circulaţia este permisă până la ora 5 dimineaţa, petrecerile în aer liber, staţiuni şi pe plaje, sunt interzise. Cei mai mulţi aleg să meargă în Vama Veche, Mamaia şi Mamaia Nord.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt