Prelevare de organe de la o femeie de 62 de ani

Prelevare de organe de la o femeie de 62 de ani

O femeie de 62 de ani din Buzău aflată în moarte cerebrală a donat mai multe organe vitale pentru centrele de transplant din Bucureşti. Prelevarea a fost efectuată de două echipe medicale de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Colentina, alături de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, o pacientă în vârstă de 62 de ani s-a prezentat în stare gravă, în comă, în data de 22 martie 2022, la U.P.U. a SJU Buzău. După nouă zile, pacienta a fost declarată în moarte cerebrală.

Având în vedere diagnosticul şi faptul că pacienta este eligibilă pentru prelevare de organe şi ţesuturi s-a luat legătura cu familia, în vederea obţinerii acordului de prelevare de organe şi ţesuturi. Familia şi-a exprimat acordul iar, joi, două echipe medicale de la Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, şi Spitalul Colentina, Bucureşti, au sosit la Buzău pentru prelevarea de organe şi ţesuturi.. 

Afla mai multe desprebuzaufemeieprelevare de organe
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt