Premieră în justiţie. Bărbat condamnat la închisoare cu executare după ce a fugit din spital înainte să afle rezultatul testului Covid

Premieră în justiţie. Bărbat condamnat la închisoare cu executare după ce a fugit din spital înainte să afle rezultatul testului Covid

Un bărbat de 36 de ani este primul român care a primit o sentinţă de condamnare la închisoare cu executare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În 10 decembrie, Matei Strugurel a fost condamnat la 1 an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău.

El a fost judecat după ce, în luna aprilie a acestui an, a fugit din spital unde fusese internat pentru că tuşea puternic. Testul pentru COVID-9 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere.

Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia Covid-19.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt