Premieră inginerească în România - Focus Prima TV

Premieră inginerească în România

Construcția Golden Gate-ului României, podul peste Dunăre de la Brăila, începe să prindă contur. S-a ajuns la jumătatea lucrării. Astăzi au fost montate cablurile care vor susține partea principală a podului. Vorbim de cea mai mare investiție de infrastructură realizată în România în ultimii 30 de ani.

Podul suspendat peste Dunare, ce va lega zona Braila Galați de Tulcea și care face legătura între Moldova,
Muntenia și Dobrogea, este un proiect uriaș. Costurile sunt pe măsură. Jumătate de miliard de euro. Astăzi firele
metalice care vor susține întreaga construcție au început să fie trase de o parte și de alta a fluviului. Abia apoi va fi montată și pasarela.

Firele din oțel folosite vin tocmai din Japonia. Sunt proiectate să reziste 150 de ani. Cântăresc 7 mii de tone, iar lungimea lor totală este de 81 de mii de kilometri.

La pod lucrările sunt în grafic. Nu însă și la drumurile de legătură. Abia de curând s-au încheiat exproprierile în zonă.

În total, proiectul presupune contrucția unui tronson de 23 de kilometri. Lungimea efectivă a podului va fi de aproximativ 2 kilometri. În rest sunt căi de acces, viaducte și un nou drum între Brăila șilocalitatea tulceană Jijila. Lățimea totală a podului va fi de 31 metri şi va avea 4 benzi auto și 2 pietonale. Oficial, lucrările se vor încheia în 2023.

Total
0
Shares
Total
0
Share