Presa internaţională: Liberalii din România şi social-democraţii la egalitate / Alegerile parlamentare din România, surprinzător de strânse / Social-democraţii şi liberalii, cot la cot

Presa internaţională: Liberalii din România şi social-democraţii la egalitate / Alegerile parlamentare din România, surprinzător de strânse / Social-democraţii şi liberalii, cot la cot

Partidul Naţional Liberal (PNL) şi cel de stânga Social Democrat (PSD) apar pe primul loc în alegerile parlamentare din România ,cu 29,0%, respectiv 30,5%, potrivit exit-poll-ului, într-un vot esenţial pentru viitorul ţării în mainstreamul european, scrie Reuters despre scrutinul de duminică.

“Alianţa de centru dreapta USR-Plus a obţinut 15,9% din voturi, potrivit unui exit-poll condus de Curs-Avantgarde, şi ar putea înclina balanţa în formarea unei majorităţi alături de PNL. Un exit-poll condus de INSOMAR arată că PNL are un uşor avans de 32%”, menţionează Reuters.

Şi AFP notează că rezultatul alegerilor este unul strâns, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde: “Liberalii proeuropeni la putere în România şi rivalii lor social-democraţi sunt cot la cot, creditaţi cu 29 la sută, respectiv 30,5 la sută din voturi, conform unui sondaj la ieşirea de la urne, prezentat la finalul alegerilor parlamentare de duminică. Partidul Liberal al premierului Ludovic Orban rămâne totuşi favorit pentru a forma viitorul guvern, aliindu-se cu reformiştii alianţei USR-Plus, care ar urma să obţină aproape 16 la sută din voturi, conform sondajului realizat de CURS-Avangarde”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt