Preşedintele Iohannis se va întâlni cu premierul pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic - Focus Prima TV

Preşedintele Iohannis se va întâlni cu premierul pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, vineri, cu prim-ministrul Nicolae Ciucă pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Întâlnirea va avea loc la ora 13,00, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a salutat, joi, anunţurile preşedinţilor SUA, Joe Biden, şi Franţei, Emmanuel Macron, cu privire la prezenţa militară consolidată a NATO pe Flancul Estic.

“Salut anunţul explicit al preşedintelui Joe Biden privind creşterea prezenţei militare a SUA în România, pe Flancul Estic, dacă situaţia de securitate se deteriorează şi mai mult. Parteneriatul Strategic România-SUA şi solidaritatea NATO sunt foarte puternice”, a scris Iohannis pe Twitter.

De asemenea, şeful statului a vorbit de anunţul omologului francez, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea Franţei de a participa cu trupe NATO pe teritoriul României.

“Salut călduros anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară întărită a NATO în România. Parteneriatul Strategic România-Franţa va fi astfel întărit pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre”, a fost mesajul lui Iohannis pe Twitter.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share