Preşedintele Iranului, încântat de plecarea ''tiranului'' Donald Trump de la Casa Albă

Preşedintele Iranului, încântat de plecarea ''tiranului'' Donald Trump de la Casa Albă

Preşedintele iranian Hassan Rouhani şi-a exprimat miercuri satisfacţia în legătură cu "sfârşitul erei tiranului" Donald Trump, care urmează să-şi predea atribuţiile pe 20 ianuarie preşedintelui ales Joe Biden, informează AFP.

"Era unui alt tiran s-a sfârşit şi astăzi este ultima zi a îngrozitoarei sale domnii", a declarat Rouhani în timpul unei şedinţe ministeriale.

"În toţi aceşti patru ani (cât s-a aflat la Casa Albă, Donald Trump) nu a adus alte roade decât cele ale injustiţiei şi corupţiei, şi nu a cauzat decât probleme poporului său şi restului lumii", a adăugat preşedintele iranian în această alocuţiune televizată.

Teheranul şi Washingtonul au rupt relaţiile diplomatice în 1980.

În 2018, Donald Trump a retras unilateral SUA din acordul internaţional asupra programului nuclear încheiat la Viena în 2015, restabilind în acelaşi timp sancţiunile americane pe care acest pact le ridicase în schimbul unei limitări drastice a programului nuclear controversat al Republicii Islamice.

Restabilirea sancţiunilor a cufundat Iranul într-o adâncă recesiune şi, ca ripostă la retragerea SUA din acordul de la Viena, Teheranul a renunţat din 2019 la majoritatea angajamentelor-cheie asumate la Viena.

În timpul unei audieri în vederea confirmării sale în Senat, Antony Blinken, desemnat de Biden pentru funcţia de secretar de stat al SUA, a declarat marţi că politica lui Trump a făcut Iranul "mai periculos".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt