Preşedintele Zelenski promite că Ucraina va reconstrui toate locuinţele distruse în război

Preşedintele Zelenski promite că Ucraina va reconstrui toate locuinţele distruse în război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis joi dimineaţă că Ucraina va reconstrui toate locuinţele distruse în timpul invaziei ruse asupra ţării sale, transmite dpa.

Într-un mesaj video transmis joi dimineaţa devreme, Zelenski a declarat că oficiali ucraineni lucrează deja la planul de reconstrucţie.

Indiferent de pagube, sunt încrezător în capacitatea ţării de a reconstrui totul repede, a spus Zelenski.


Preşedintele ucrainean a apreciat totodată că miercuri coridoarele umanitare create pentru a evacua civilii nu au funcţionat şi a acuzat forţele ruse că nu au respectat acordul de încetare a focului.

Zelenski a mai menţionat că locuitorii din Mariupol (sud), oraş-port asediat de forţele ruse, care au reuşit să ajungă în oraşul învecinat Berdiansk, sunt transferaţi către Zaporojie.

Primarul din Mariupol, Vadim Boicenko, a scris pe Telegram că nu a existat un armistiţiu, dar că maşinilor private li s-a permis să părăsească oraşul. Tot Boicenko a confirmat joi dimineaţa ceea ce viceprimarul său anunţase cu o zi în urmă, şi anume că peste 1.000 de oameni se adăposteau în teatrul din Mariupol bombardat miercuri de forţele ruse. Primarul ucrainean a numit atacul de miercuri "încă o tragedie".

Societatea americană de tehnologii spaţiale Maxar Technologies, specializată îndeosebi în imagini pe satelit, a publicat o fotografie pe care o făcuse luni cu Teatrul dramatic din Mariupol. Potrivit AFP, cuvântul "copii" era scris pe sol, cu litere uriaşe de culoare albă, în limba rusă, în faţa şi în spatele clădirii.

Primarul din Mariupol a publicat pe Telegram o fotografie a teatrului în care se putea vedea partea centrală ce a fost complet distrusă şi un fum alb, gros ieşind din ruine. Potrivit autorităţilor ucrainene, un avion rus a lansat o bombă asupra clădirii.

"Avionul a lansat o bombă asupra clădirii (...) Este imposibil să stabilim imediat bilanţul (victimelor) căci bombardamentele asupra cartierelor de locuit continuă", a menţionat primăria, care a adăugat că intrarea în clădire este blocată de moloz şi că informaţiile cu privire la victime sunt în curs de verificare.

Ministerul Apărării rus a dezminţit că a bombardat teatrul, punând explozia pe seama batalionului naţionalist ucrainean Azov, notează AFP.

Potrivit lui Zelenski, mai bine de 6.000 de locuitori din Mariupol au ieşit din oraş în ultimele 24 de ore, inclusiv 2.000 de copii, dar unii au ajuns sub tirurile armatei ruse în regiunea Zaporojie. Agenţia dpa nu a putut verifica informaţia din alte surse.

Potrivit autorităţilor locale, peste 2.000 de civili au pierit în Mariupolul asediat şi bombardat de zile bune de forţele ruse.

În capitala Kiev, cel puţin o persoană a murit şi trei au fost rănite după ce resturile unei rachete doborâte au lovit un bloc de locuinţe, a anunţat joi serviciul de urgenţe ucrainean, citat de Reuters.

Clădirea de 16 etaje a fost lovită la ora locală 5:02, potrivit sursei citate, care a adăugat că 30 de oameni au fost evacuaţi până acum, iar incendiul izbucnit a fost stins. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt