Preţurile apartamentelor au explodat

Preţurile apartamentelor au explodat

Preţurile apartamentelor şi caselor au explodat în ultimul an. Pentru prima dată din 2009, apartamentele cu trei camere în blocurile vechi din Capitală au trecut de pragul de 100 de mii de euro. Iar tendinţa continuă să fie una ascedentă, spun specialiştii. Un alt boom se simte şi în ceea ce priveşte casele. Valoarea lor se apreciază de la o lună la alta. Chiar dacă se află în zone periferice.

O Cenuşăreasă a imobiliarelor, zona de sud a Bucureştiului înregistrează în acest an o creştere spectaculoasă.
Apartamentele se scumpesc constant. Altădată puţin căutate, apartamentele de 3 camere sunt la mare căutare. Pandemia a schimbat preferinţele cumpărătorilor de imobile, susţin analiştii.

În zona 13 Septembrie, de exemplu, preţul unui apartament este mai mare cu 8,8% faţă de luna iunie şi ajunge deja la 100 de mii de euro. Şi zona Panduri este foarte căutată. Practic, vorbim despre cea mai mare creştere a preţurilor din 2009 până acum în ceea ce priveşte locuinţele care se află în blocurile vechi din Bucureşti.

Casele sunt însă cele mai căutate.

Preţurile pornesc de la 85 de mii de euro şi ajung la 145 de mii de euro, în funcţie de suprafaţă. În acest complex din Domneşti, toate casele sunt vândute. Cerere există şi pentru pentru cele care abia se află în construcţie.

Specialiştii estimează că trendul scumpirilor se va menţine cel puţin până la finalul anului. Chiar şi aşa preţul pe metru pătrat al imobilelor rezidenţiale este de aproximativ două treimi din valoarea înregistrată în 2008.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt