Prima femeie din SUA cu inimă artificială

Prima femeie din SUA cu inimă artificială

O americancă de 57 de ani a devenit prima femeie din Statele Unite care a primit o inimă artificială. Performanţa a
fost realizată de o echipă de medici ai Universităţii din Louisville şi ai Spitalului Evreiesc din statul american.
Pacienta care a primit nouă inimă se afla în stare critică şi nu ar fi rezistat fără acest transplant urgent.

Iniţial, organul artificial era unul experimental, creat pentru implanturi temporare, până când pacienţii urmau să
găsească un donator. Medicii au anunţat că operaţia a durat opt ore, iar intervenţia chirurgicală a fost un real succes

Pacienţii care se confruntă cu boli cardiace biventriculare, unde atât partea stângă, cât şi cea dreaptă a inimii, nu
pompează sângele în mod adecvat, beneficiază de puţine opţiuni de tratamente. Dispozitivul revoluţionar creat de medicii din Statele Unite este special conceput pentru a rezolva această problemă şi pompează sângele în ambele camere ale inimii.

Inima artificială a fost creată special pentru a putea fi implantată într-o cavitate toracică mai mică, precum cea a
femeilor. În total, peste 3.500 de persoane aşteaptă un transplant de inimă în Statele Unite, iar 900 dintre ele sunt
femei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt