Primarul Kliciko anunţă o nouă interdicţie de deplasare la Kiev de luni seară până miercuri dimineaţă

Primarul Kliciko anunţă o nouă interdicţie de deplasare la Kiev de luni seară până miercuri dimineaţă

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat că o nouă interdicţie de deplasare va fi instituită în capitala ucraineană începând de luni seară şi până miercuri dimineaţă, informează AFP.

'Va începe astăzi (luni) la ora 20:00 (18:00 GMT) şi va dura până la 23 martie, ora 07:00 (05:00 GMT)', a scris Kliciko pe contul său de Telegram.

'Magazinele, farmaciile, benzinăriile, instituţiile nu vor fi deschise mâine', a precizat el. 'Vă cer tuturor să rămâneţi acasă sau în adăposturi în momentul în care sună sirenele', a adăugat primarul Kievului.

Mai multe interdicţii de deplasare - ultima săptămâna trecută, de marţi seară până joi dimineaţă - au fost deja în vigoare în capitală, pe care trupele ruse încearcă să o încercuiască.

În noaptea de duminică spre luni, un bombardament a lovit un centru comercial în nord-vestul capitalei, omorând cel puţin opt oameni, a confirmat Vitali Kliciko. Şase clădiri rezidenţiale, două şcoli şi două creşe din apropiere au fost de asemenea avariate, a indicat el.

'Din cauza incendiilor, după loviturile aeriene în capitală şi regiune, a fost observată o poluare a aerului', a mai anunţat primarul, cerându-le locuitorilor să nu deschidă ferestrele, iar în exterior să poarte măşti de protecţie FFP2.

Capitala ucraineană s-a golit deja de cel puţin jumătate din cei 3,5 milioane de locuitori de la debutul invaziei armatei ruse în Ucraina. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt