Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns în România

Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns în România

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, prin Vama Nădlac 2, unde se află şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinurile vor fi depozitate imediat la Institutul medico-militar Cantacuzino, de unde vor fi distribuite în cele 10 spitale aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Dozele de vaccin vor fi transportate în gheaţă carbonică pentru a le păstra la o temperatură de -70 de grade celsius.

Medicii şi asistentele medicale vor primi injecţia începând din 27 decembrie, când se dă startul oficial al campaniei de vaccinare în toată Uniunea Europeană. Amintim, în prima etapă va fi vaccinat personalul medical şi personalul din centrele de bătrâni şi copii.

În a doua etapă, poate primi vaccinul populaţia din grupele de risc, vârstnici şi bolnavi cronici, precum şi lucrătorii din domeniile esenţiale. Apoi va demara vaccinarea populaţiei generale.

În luna ianuarie urmează să ajungă în ţară un alt lot de 600.000 de doze de vaccin, suficiente pentru imunizarea a 300.000 de români.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt