Primele sancţiuni în cazul tragediei de la Constanţa

Primele sancţiuni în cazul tragediei de la Constanţa

Au minţit…în declaraţii! Aceasta este concluzia anchetei de la Constanţa, în cazul incendiului care a avut loc acum 3 zile! Ancheta preliminară scoate în evidenţă mai multe disfuncţionalităţi dar şi faptul că imediat după intervenţie pompierii au minţit pentru a acoperi exact proasta gestionare a acţiunii lor! În plus, ISU Constanţa a raportat că autoscara a ajuns la incendiu la ora la care nici măcar nu părăsise baza.

Situaţia este mai gravă decât se bănuia, pentru că raportul făcut de ISU Dobrogea, după moartea femeii căzute de la etajul 6, cuprinde date nereale. Asta au constatat investigatorii IGSU Bucureşti. Altfel spus, pompierii au minţit. Cea mai dezbătută temă în ultimele zile a fost cea a timpilor în care pompierii au ajuns la faţa locului, a lipsei autospecialei cu scară de la sediul ISU din centrul oraşului şi sosirea cu mare întârzierea a unei autospeciale cu scară de la o unitate aflată la 8 kilometri faţă de locul incendiului.

Şi asta nu e tot! Comisia de verificare a aflat că pompierii nu au folosit mijloacele de comunicaţii pe care personalul operativ le avea la dispoziţie. Cu alte cuvinte, au vorbit la telefoanele lor, si nu prin staţiile radio care pot fi monitorizate.

Consecinţa directă a tuturor greşelilor, bâlbâielilor şi erorilor profesionale a dus la moartea unui om. IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofiţeri cu funcţii de conducere de la nivelul ISU Constanţa. Alţi patru subofiţeri vor fi sancţionaţi disciplinar, iar toţi militarii vor începe instrucţia de astăzi.

IGSU a anunţat schimbări şi la nivel organizatoric. Începând de la 1 martie un ofiţer din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov va fi împuternicit pe funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef de la Constanţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt