Probleme cu căldura şi apa caldă în Sectoarele 2 şi 3, în urma unei avarii la CET Sud

Probleme cu căldura şi apa caldă în Sectoarele 2 şi 3, în urma unei avarii la CET Sud

Termoenergetica a anunţat, vineri, că unele puncte termice din Sectoarele 2 şi 3 vor livra agent termic pentru încălzire sub parametrii corespunzători, din cauza unei defecţiuni la o turbină de abur a CET Sud.

ELCEN a anunţat în cursul acestei dimineţi că turbina a fost oprită pentru efectuarea lucrărilor de remediere a unor spărturi în zona de încălzire a apei de termoficare (schimbătorul de căldură).

Pe toată durata reparaţiilor, apa de termoficare va fi furnizată în reţea cu o temperatură cu 15-20°C mai mică faţă de temperatura necesară funcţionării sistemului în parametrii normali.

Potrivit reprezentanţilor ELCEN, termenul estimat de repunere în funcţiune este 10 decembrie 2021, ora 23.00.

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren”, se arată în comunicatul Termoenergetica.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt