Procuror: Femeia care a provocat accidentul din Bucureşti în care au murit două fetiţe, lăsată să plece după audieri. Era bătută şi în şoc

Procuror: Femeia care a provocat accidentul din Bucureşti în care au murit două fetiţe, lăsată să plece după audieri. Era bătută şi în şoc

Femeia care a provocat accidentul rutier din Sectorul 2, după ce a pierdut controlul volanului şi a accidentat mortal două fetiţe de 6 şi 14 ani, a fost lăsată să plece, după audieri. Anchetatorii au considerat că nu este oportun să fie luată vreo măsură preventivă împotriva ei, pentru că era rănită, după ce a fost lovită de către martori ai accidentului, a declarat duminică, pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, Rodica Niţescu.

Ea a spus că femeia a fost audiată şi s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar nu sunt indicii că ar fi fost băută.

  • "Nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva ei. Era foarte lovită, inclusiv la faţă. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era şi în stare de şoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri", a afirmat procurorul Rodica Niţescu.

Potrivit acesteia, femeia, care a mers singură la audieri după ce a primit îngrijiri medicale la spital, nu le-a putut explica anchetatorilor ce anume s-a întâmplat de a pierdut controlul volanului. Ea ar urma să fie reaudiată cel târziu luni, a adăugat procurorul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt