Proiect de lege pentru menţinerea timp de un an unor măsuri aplicate în justiţie pe perioada stării de alertă

Proiect de lege pentru menţinerea timp de un an unor măsuri aplicate în justiţie pe perioada stării de alertă

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care se menţin timp de încă un an o serie de măsuri legislative aplicate în perioada stării de alertă în domeniul justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, măsurile în cauză contribuie la desfăşurarea mai rapidă a unor proceduri legale, având un impact pozitiv asupra drepturilor cetăţenilor şi companiilor.

"Aşadar, pentru încă un an, o serie de măsuri legislative care au fost aplicate în perioada stării de alertă şi s-a dovedit că au efecte benefice în activitatea instanţelor judecătoreşti, în domeniul executării pedepselor sau a măsurilor educative, ori a altor măsuri dispuse de organele judiciare în procesele penale sau în domeniul insolvenţei sunt menţinute. În acest sens a fost aprobat proiectul de lege care vizează, de fapt, conservarea în fondul normativ comun pentru această perioadă de un an a măsurilor respective, aceste măsuri urmând să contribuie la desfăşurarea mai facilă şi mai rapidă a procedurilor legale cu un impact pozitiv imediat asupra drepturilor şi intereselor legitime, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru companii ", a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt