Proiect de lege pentru subţierea dosarului cu şină. Instituţiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii după documente

Proiect de lege pentru subţierea dosarului cu şină. Instituţiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii după documente

Deputatul PNL George Tuţă a depus, marţi, la Parlament, un proiect de lege care vizează interdicţia adresată instituţiilor publice de a solicita cetăţenilor acte sau copii după acte emise de autorităţi publice.

Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, va fi introdusă reglementarea ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.

Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt