Proiect USR de modificare a legii privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Proiect USR de modificare a legii privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Mai mulţi parlamentari ai USR au depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care prevede, printre altele, creşterea indemnizaţiilor acestora şi introducerea unui registru electronic care să cuprindă persoanele cu dizabilităţi care doresc să lucreze şi persoanele juridice care vor să le angajeze.

Proiectul a fost iniţiat de parlamentarii USR Anca Dragu, Oana Ţoiu, Ştefan Pălărie, Cosmin Viaşu, Cosmin Poteraş şi este semnat de liberalul Daniel Fenechiu, precizează un comunicat al USR transmis luni.

Iniţiativa legislativă prevede creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la 70% din Indicele social de referinţă la 100% din ISR. În prezent, indemnizaţia pentru un adult cu handicap grav este de 350 de lei, respectiv 300 lei pentru un copil cu handicap grav, se precizează în comunicat.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt