Proiectul privind Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului - blocat nejustificat

Proiectul privind Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului - blocat nejustificat

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în care face apel la toţi actorii politici responsabili să acţioneze hotărât împotriva oricăror încercări de dezbinare, în contextul pandemiei de COVID-19, iar în privinţa Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului solicită Guvernului "să facă paşi serioşi".

"Din păcate, situaţia pandemică, pe lângă criza sanitară profundă, a favorizat manifestările de ură, indiferenţă, intoleranţă, antisemitism şi xenofobie. În acest context, comunicarea în mediul on-line a devenit cel mai important şi răspândit instrument, un mediu în care dezinformările, discursul plin de ură şi ştirile false s-au propagat foarte uşor şi au alimentat sentimente de neîncredere şi nesiguranţă. Sute de oameni mor în fiecare zi şi alţii agonizează în saloanele de terapie intensivă din cauza infectării cu acest virus teribil cu care ne confruntăm. Foarte mulţi sunt victimele unor fanatici conspiraţionişti şi populişti cinici care propagă idei toxice împotriva vaccinării, ceea ce reprezintă un atac direct împotriva umanităţii. Să nu rămânem indiferenţi în faţa acestui avânt care riscă să macine fundamentul democraţiei noastre", spune şeful statului în mesajul transmis de consilierul de stat Cătălina Galer, în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului organizate la Memorialul Holocaustului din Bucureşti.

Şeful statului subliniază că astfel de manifestări sunt absolut intolerabile şi că fiecare dintre noi are datoria să "sancţioneze cu celeritate, dur şi ferm, orice derapaj" şi să apere "drepturile şi libertăţile fundamentale, democraţia şi valorile europene".

"Fac un apel la toţi actorii politici responsabili să acţioneze hotărât împotriva oricăror încercări de dezbinare, să se implice direct şi concret în direcţia promovării valorilor toleranţei, respectului şi a diversităţii în societatea noastră şi să sprijine educaţia privind cunoaşterea Holocaustului", afirmă Iohannis.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt