Protestatarii, în stradă; pacienţii, în suferinţă

Protestatarii, în stradă; pacienţii, în suferinţă

Protestele continuă şi astăzi, în mai multe oraşe din ţară. În Bucureşti cei sătui de măsurile sanitare de protecţie s--au adunat în Piaţa Univerisităţii şi în faţa Guvernului.

În stradă. Îndeajuns de sănătoşi încât să se poată mişca, striga şi… respira . Este imaginea celor care au ieşit să
protesteze. La polul opus, pacienţii COVID. Pe un pat de spital, ajutaţi de aparate să supravieţuiască.

În ziua în care mii de oameni au ieşit să protesteze faţă de restricţii, în spitale erau peste 13.000 de pacienţi COVID. 1.398 dintre aceştia la Terapie Intensivă. Libertatea unora poate însemna chinul altora.

Scene greu de înţeles au fost la Bacău, unde protestatarii au mers în curtea spitalului Sfânta Maria, unitate medicală în care zeci de pacienţi infectaţi luptă pentru viaţa lor. Manifestanţii au huiduit şi au strigat "äsasinii" la adresa medicilor.

La un moment dat, o ambulanţă cu un pacient COVID a ajuns la spital. Iar protestatarii au început să huiduie.

La Braşov, un pacient infectat i-a filmat de la fereastra salonului pe protestatari.

Şi la alte spitale din ţară pacienţii au ieşit la ferestre să privească protestatarii. Fotografiile sunt tulburătoare.

De cealaltă parte, la Craiova, manifestanţii au dat foc măştilor de protecţie.

Şi la Cluj s-a întâmplat acelaşi lucru.

În Bucureşti au fost câteva mii de protestatari, în mai multe zone ale oraşului.

După lăsarea întunericului, cei mai mulţi manifestanţi au fost în Piaţa Victoriei.

La Arad, doi luptători au mutat antrenamentul în stradă.

Tot la Arad, unii dintre manifestanţi au ieşit la protest cu maşinile.

Şi la Constanţa au fost câteva mii de protestatari.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt