PSD va depune amendamente pentru creşterea pensiilor şi alocaţiilor: E greşit să ne raportăm la copii şi pensionari ca la o cheltuială

PSD va depune amendamente pentru creşterea pensiilor şi alocaţiilor: E greşit să ne raportăm la copii şi pensionari ca la o cheltuială

Parlamentarii PSD vor depune în Parlament amendamente la bugetul de stat pentru majorarea alocaţiilor şi pensiilor în 2021, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, după şedinţa BPN de luni. „Putem să găsim suficiente resurse”, susţin social democraţii.

„Toate promisiunile noastre din campanie, felul în care am argumetat în bugetul alternativ, vor fi în amendamente la buget. Am argumentat că în aceleaşi condiţii de deficit bugetar putem să găsim suficiente resurse şi pentru creşterea punctului de pensie şi pentru salarii şi alocaţii”, a declarat Radu Oprea.

Oprea a adăugat că aceste categorii nu trebuie privite ca „nişte cheltuieli”.

„Este vorba de o întreagă filozofie a bugetului public. Nu trebuie să îl privim strict contabil. Când ne raportăm la copii şi pensionari ca la o cheltuială, lucrul acesta este greşit. Când schimbăm priorităţile şi ne uităm la oameni vom găsi şi bani”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt