PSD: Vom declanşa un mare război politic

PSD: Vom declanşa un mare război politic

Secretarul general al PSD Paul Stanescu transmite, într-un comunicat de presă, că PSD va declanşa „un mare război politic pentru apărarea intereselor românilor”, dacă premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii guvernului nu vor discuta cu social democraţii Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Stănescu susţine că premirul Florin Cîţu „bate la uşa” primarilor PSD pentru a-i convinge să susţină campania de vaccinare, pentru că vrea să îşi îndeplinească planul de 5 milioane de români vaccinaţi, „fiind strâns cu uşa”. Secretarul general al PSD este nemulţumit că dialogul cu primarii partidului are loc fără un dialog cu liderii PSD.

„Campania de vaccinare a devenit o nouă vânătoare a succesului, o competiţie politică. Fiind strâns cu uşa de îndeplinirea planului de 5 milioane de români vaccinaţi, vrea cu orice preţ un trofeu. Aşa a ajuns la concluzia că şi primarii PSD ar fi buni la ceva. După ce au fost ignoraţi atâta timp, în toată această perioadă, bate la uşa lor, dar prin cea din dos, fără să aibă un dialog cu PSD. Dacă nu a înţeles nici până acum cu aroganţa sa prezidenţială că cel mai mare partid din România, cel care a câştigat alegerile parlamentare, care are cei mai mulţi aleşi locali şi parlamentari, nu poate fi ignorat, înseamnă că suferă de miopie politică gravă”, transmite Stănescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt