Rabie în Siret. Oamenii se tem pentru viaţa lor

Rabie în Siret. Oamenii se tem pentru viaţa lor

Focar de rabie în localitatea Siret din judeţul Suceava. Opt oameni se pare că ar fi suspecţi de infectare cu acest virus. Vinovate ar fi vulpile din sălbăticie care se plimbă seara nestingherite prin curţile oamenilor. Boala este una contagioasă atât pentru animale, cât şi pentru om. Nedescoperită la timp poate fi fatală.

Oamenii care au intrat în contact cu câinii infectaţi au fost trimişi să-şi facă vaccinul antirabic. Sătenii spun că de vină ar fi vulpile care le vizitează seara curţile şi care de multe ori îi muşcă pe câinii din gospodării. Pentru că ajung târziu la medicul veterinar, şansele de supravieţuire ale animalelor sunt mici.

Oamenii se tem atât pentru viaţa lor, cât şi pentru cea a animalelor pentru că boala este una contagioasă. Cei care au copii se tem să-i mai lase pe stradă.

Autorităţile sucevene monitorizează cazurile din Siret şi vor lua noi măsuri acă numărul acestora va creşte.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt