Raluca Turcan: Pentru a putea majora toate pensiile e nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor. Sunt 250.000 de dosare cu şină

Raluca Turcan: Pentru a putea majora toate pensiile e nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor. Sunt 250.000 de dosare cu şină

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că un pas important în majorarea pensiilor îl reprezintă digitalizarea tuturor dosarelor. În prezent, susţine ministrul sunt 250.000 de dosare cu şină în România.

Pentru a putea majora toate pensiile ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensie, iar în România în jur 250.000 sunt dosar cu şină, a precizat ministrul care se întreabă: "Cum puteau fi operate modificări pe dosare cu şină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rand."

"Subiectul pensii a fost subiect predilect de campanie electorală. Dar ajunsă în mandat, am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin. Şi o să vă dau un exemplu concret pentru a înţelege: li s-a spus celor aproximativ cinci milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor creşte cu 40%. Aproape că aţi fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta. Şi eu am crezut, vă spun cu sinceritate, dar am constatat că, pentru a putea majora toate pensiile cu 40%, ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie într-un format electronic şi să li se aplice o formulă de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor. Şi ce să vezi: 250.000 de dosare de pensii în România arată aşa: dosar cu şină. Vă întreb: cum puteau fi operate modificări pe dosare cu şină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rând. 1,3 milioane de dosare se află într-un format digital, dar primitiv şi restul dosarelor într-un format niţel mai avansat dar, atenţie, incompatibil între Casele judeţene de pensii între ele şi de foarte multe ori cu nesincronizări între Casele judeţene de pensii şi Casa Naţională de Pensii. Cam aşa arăta sistemul de pensii în România până să începem acest proces fără precedent", a afirmat ministrul Muncii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt