Rapperul DMX a suferit un infarct şi este internat în spital în stare gravă

Rapperul DMX a suferit un infarct şi este internat în spital în stare gravă

Rapperul american DMX, în vârstă de 50 de ani, a suferit un atac de cord şi este în stare gravă la spital, a anunţat avocatul acestuia, potrivit BBC. 

Avocatul Murray Richman a declarat presei americane că nu ştie dacă infarctul suferit de DMX a venit în urma unei supradoze de droguri.

El a fost internat într-un spital din New York, vineri dimineaţa. „Este conectat la aparate, respiră singur, dar activitatea cerebrală este extrem de mică”, a mai spus avocatul lui DMX.

Pe numele său real Earl Simmons, rapperul american a avut multe probleme cu substanţele interzise şi a fost internat de câteva ori în clinici de reabilitare. În 2016, el a mai trecut printr-un eveniment similar, când a încetat să mai respire şi a fost resuscitat într-o parcare.

El a avut mai multe colaborări cu Jay-Z, Ja Rule, Eve şi LL Cool J. De asemenea, a fost condamnat în repetate rânduri pentru fapte precum posesie de droguri şi de arme, cruzime împotriva animalelor, conducere periculoasă a unui vehicul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt