Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei de 1 an şi 10 luni găsită moartă. Ce a rezultat la autopsie

Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei de 1 an şi 10 luni găsită moartă. Ce a rezultat la autopsie

În momentul în care poliţiştii au pătruns în apartament au găsit cadavrul fetiţei de un an şi zece luni. Surse apropiate anchetei spun că era moartă de trei sau patru zile. Fetiţa a fost găsită marţi, 29 iunie, în apartamentul în care stătea cu mama sa.

În clipa în care au intrat poliţiştii, mama a încercat să fugă, dar a fost reţinută. Iniţial, cercetarea a plecat de la suspiciunea de omor. Doar că, rezultatul autopsiei a contrazis primele suspiciuni. Viorel Teliceanu, procuror şef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat pentru „Adevărul” că: „S-a făcut autopsia şi nu a rezultat omor. A murit de pneumonie.

Dosarul a rămas la Poliţia Cernavodă care lucrează cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.  Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi, marţi, prin apel 112, de către o femeie (bunica fetiţei n. red.), cu privire la faptul că nepoata sa, de un an şi zece luni, ar lipsi de la domiciliul mamei.  

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat-o pe mama copilului, de 29 de ani, care a încercat să fugă în momentul în care a fost întrebată despre locaţia în care s-ar afla minora. Femeia a fost imobilizată, fiind condusă la sediul Poliţiei oraşului Cernavodă, pentru audieri”, a transmis IPJ Constanţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt