Războiul din Ucraina, resimţit la pompă

Războiul din Ucraina, resimţit la pompă

Războiul din Ucraina se simte şi în benzinăriile de la noi! Cel mai scump sortiment de benzină a atins 8 lei pe litru iar
analiştii economici se aşteaptă şi la alte scumpiri. Nevoia oamenilor de a se deplasa cu autoturismele personale este
un alt factor care nu va stopa explozia preţurilor la carburanţi, ci din contră!

Conflictul ruso-ucrainean îşi pune amprenta pe preţul carburanţilor. Rusia a decis să oprească transportul de gaz
prin conducta Yamal către Germania şi Polonia. Răzvan Nicolaescu, fost ministru al Energiei crede că această
măsură ar putea schimba şi preţul petrolului care este deja în creştere.

Analiştii economici nu sunt optimişti în ceea ce priveşte ieftinirea carburanţilor. De aceea, nu ar trebui să ne mire
dacă un litru de carburant va atinge un prag mult mai mare.

Statul este legat la mâini în valul de scumpiri. Dacă nu intervine în piaţa liberă, atunci ar putea stabili un preţ maxim
la pompă, spun analiştii.

În prima zi a anului, un baril de ţiţei era cotat la 77,94 de dolari. Acum, acelaşi produs se vinde cu 114,82 de dolari pe
baril. Creşterea de 47,32 de procente a fost mai accentuată în ultimele 10 zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt