Rechizitele, un lux pentru mii de familii

Rechizitele, un lux pentru mii de familii

Pentru mii de familii, începerea noului an şcolar reprezintă o grea povară financiară. Rechizitele sunt un adevărat lux pentru elevii din mediile defavorizate. Acolo unde au putut, autorităţile locale au venit în ajutorul celor mai puţin norocoşi. Este şi cazul Iaşiului acolo unde sute de elevi au primit ghiozdane dar şi alte obiecte care le sunt absolut necesare în sălile de curs.

Autorităţile ieşene au pregătit 500 de pachete cu rechizite pentru copii din familiile sărace. Fiecare copil a primit un ghiozdan nou. Dar şi penare complet echipate, cărţi, caiete şi blocuri de desen. Copiii au primit darurile cu lacrimi în ochi.

Şi părinţii s-au bucurat de ajutorul nesperat. Mai ales că anul acesta, şcoala a început într-o perioadă a scumpirilor galopante.

Autorităţile speră ca banii cheltuiţi din bugetul local să reducă numărul celor abandonează şcoala. Costul tuturor pachetelor dăruite elevilor a fost de peste 80.000 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt