Recolte cu 50% mai bogate! SOLUŢIA pentru creşterea productivităţii culturilor agricole

Recolte cu 50% mai bogate! SOLUŢIA pentru creşterea productivităţii culturilor agricole

Seceta de anul trecut a produs pagube uriaşe şi a înjumătăţit practic producţia de cereale a României. În acest context, în spaţiul public se vehiculează strategii care ar urma să fie implementate în anii următori, pentru a evita un dezastru similar în sectorul agricol. Majoritatea se bazează pe refacerea infrastructurii de irigaţii, însă preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, Ion Cioroianu, atrage atenţia asupra unei alte soluţii care nu trebuie neglijată: perdelele forestiere. Potrivit lui, acestea pot creşte productivitatea culturilor agricole cu până la 50%.

”Prima cale de a stopa o parte din efectele schimbărilor climatice sunt perdelele forestiere. Noi am înfiinţat 120 de hectare. Avem 100 km de perdele în Bărăgan. Am început din 2017 şi deja au început să-şi facă efectul. Este extraordinar!

În primul rând, diminuează viteza vântului cu până la 50%. Apoi, creează un microclimat în acel areal. Trei: micşorează evapotranspiraţia plantelor cu până la 30%. Patru: zăpezile se stabilizează pe sol. Cinci: creează biodiversitate; în aceste pâlcuri de pădure trăiesc păsări, animale; păsările mănâncă insectele care atacă plantele, se creează o biodiversitate fantastică. Apoi, stochează dioxidul de carbon din aer. Este o treabă extraordinară! Perdelele forestiere pot să crească producţiile cu până la 50%. Rolul unei perdele este sinonim cu 100 litri/mp de precipitaţii”, a explicat Ion Cioroianu în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt