Record de solicitări la Ambulanţa Galaţi. Concediile şi zilele libere ale angajaţilor au fost suspendate

Record de solicitări la Ambulanţa Galaţi. Concediile şi zilele libere ale angajaţilor au fost suspendate

Record absolut de solicitări în ultimele 24 de ore la Serviciul de Ambulanţă din Galaţi. Echipajele sunt depăşite de situaţie, iar conducerea instituţiei a decis să suspende toate concediile şi zilele libere ale angajaţilor.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi se confruntă cu un număr uriaş de solicitări. Este un record absolut, spun reprezentanţii instituţiei. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 450 de solicitări. Ca urmare, toate concediile şi zilele libere au fost anulate.

„Ne aflăm într-un moment extrem de dificil. Numărul de solicitări a crescut considerabil, am înregistrat un nou record. În ultimele 24 de ore am avut 454 de solicitări. Salvatorii sunt copleşiţi. Am procedat la măsuri de urgenţă, am anulat toate concediile de odihnă aflate în derulare, cât şi cele care urmează. Aducem echipe de acasă, acţionăm în dinamică”, a declarat Daniela Enciu, managerul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Cele mai multe apeluri sunt pentru cazuri COVID.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt