Reducere de 900 de dolari pentru vaccinaţi

Reducere de 900 de dolari pentru vaccinaţi
Picture of rock concert, music festival, New Year eve celebration, party in nightclub, dance floor, disco club, many people standing with raised hands up and clapping, happiness and night life concept

Peste 900 de dolari. Aceasta este reducerea de care beneficiază americanii vaccinaţi care vor să participe la
concertul trupei Teenage Bottle-rocket. Organizatorii spectacolului au anunţat un preţ de 18 dolari pe bilet pentru
clienţii care pot prezenta un certificat de imunizare şi de 1 mie de dolari pentru cei care nu pot face dovada vaccinării

Concertul trupei de punk-rock va avea loc în Florida, peste două săptămâni. Iniţial, membrii trupei au fost sceptici cu privire la discrepanţa uriaşă dintre costul biletelor. Au acceptat însă într-un final condiţia organizatorilor. Ideea a ajuns însă deja în atenţia autorităţilor. Guvernatorul din Florida a transmis deja public că gestul reprezintă o
discriminare nejustificată a cetăţenilor care nu au avut posibilitatea să se vaccineze.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt