Renate Weber îşi reia calitatea de Avocat al Poporului

Renate Weber îşi reia calitatea de Avocat al Poporului
Inquam Photos/Octav Ganea

Curtea Constituţională a României a stabilit marţi că este neconstituţională revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, urmând ca aceasta să îşi reia poziţia după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale PSD din Senat şi din Camera Deputaţilor şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României 36/2021 pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

"Curtea a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea şi să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art.21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie", se precizează în comunicat.

Or, spun judecătorii constituţionali, întemeindu-se pe dispoziţii legale care nu asigură garanţiile de independenţă ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorităţi publice, dispoziţii cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conţinutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României 36/2021 pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi (5) care consacră principiul statului de drept şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum şi dispoziţiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt