Restricţie mai dură în Marsilia

Restricţie mai dură în Marsilia

Introducerea de noi restricţii şi desfăşurarea campaniilor de vaccinare par a fi cele mai importante arme în combaterea pandemiei de coronavirus. Autorităţile din oraşul francez Marsilia a introdus o măsură mai dură odată cu descoperirea noii tulpini de COVID-19. În acest timp, Papa Francisc a anunţat că se va vaccina pentru COVID-19 săptămâna viitoare, atunci când va începe campania de imunizare la Vatican.

21 de persoane au fost testate pozitiv cu noua variantă de COVID-19, în oraşul francez Marisilia. Ca urmare, autorităţile de aici au decis înăsprirea restricţiei privind circulaţia pe timp de noapte, de la ora 18 şi până la 6 dimineaţa. Sunt însă mulţi cei care contestă această măsură…chiar persoane din rândul administraţiei locale.

Cu o populaţie de nouă milioane de locuitori, Israelul se află pe primul loc în clasamentul ţărilor cu cele mai multe persoane vaccinate, raportat la suta de locuitori. 1,8 milioane de oameni au fost vaccinaţi până în acest moment, iar obiectivul principal este imunizarea întregii populaţii până la jumătatea lunii martie. După ce a primit a doua doză din serul pentru COVID-19, oficialul a dat asigurări că economia şi viaţa de zi cu zi a cetăţenilor vor reveni în scurt timp la normal.

În acest timp, Papa Francisc a anunţat că se va vaccina pentru COVID-19 săptămâna viitoare, atunci când va începe campania de imunizare la Vatican. Suveranul Pontif a declarat că vaccinarea este o decizie etică şi i-a încurajat pe oameni în acest sens, pentru a-si proteja atât propriile vieţi, cât şi pe ale celor din jur.

Vaticanul, cel mai mic stat al lumii, va începe să-şi vaccineze toţi cei 450 de cetăţeni de săptămâna viitoare, iar autorităţile se aşteaptă să primească suficiente doze de vaccin în următoarele zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt