Restricţii de circulaţie la Washington, şedinţa de validare a lui Biden, suspendată

Restricţii de circulaţie la Washington, şedinţa de validare a lui Biden, suspendată

Congresul SUA se întruneşte miercuri pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării  victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ascunzându-se în spatele ''constrângerilor'' Constituţiei, relatează AFP. Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat miercuri în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden, transmite EFE.

Congresul Statelor Unite ale Americii a suspendat miercuri de urgenţă o sesiune menită să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, măsură luată după intrarea manifestanţilor pro-Trump în incinta Capitoliului, relatează AFP.

Preşedintele în exerciţiu, care refuză să-şi accepte înfrângerea, şi-a chemat susţinătorii să protesteze la Washington, în marja acestei sesiuni protocolare. După ce l-au ascultat, unii manifestanţi s-au îndreptat spre Congres şi poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a denunţat miercuri ceea ce el a apreciat a fi lipsa de curaj a vicepreşedintelui său Mike Pence, care a anunţat că nu se va opune certificării victoriei preşedintelui ales Joe Biden, informează AFP.

Poliţia a ordonat miercuri evacuarea mai multor clădiri ale Congresului SUA, în timp ce susţinătorii lui Donald Trump au demonstrat împotriva certificării victoriei lui Joe Biden în faţa Capitolului, într-o atmosferă foarte tensionată, conform imaginilor transmise de la faţa locului, relatează AFP.

https://www.youtube.com/watch?v=AWU7PW3Q3xA

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt