Revenirea la impozitul progresiv este o temă care reapare periodic în dezbaterea publică

Revenirea la impozitul progresiv este o temă care reapare periodic în dezbaterea publică

Revenirea la impozitul progresiv este o temă ce reapare periodic în dezbaterea publică, însă mediul de afaceri şi contribuabilii persoane fizice nu par convinşi că această schimbare este necesară şi benefică, susţine Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, care face o analiză a cotei unice şi a impozitului progresiv.

Potrivit acestuia, din toate sondajele realizate pe acest subiect, reiese că marea majoritate susţine în continuare cota unică. Motivul principal ţine atât de teama că va creşte inevitabil povara fiscală, cât şi de faptul că practic va fi mult mai greoi şi mai complicat de administrat. Daniel Anghel precizează că există o listă lungă de argumente pro şi contra, însă cele mai multe vin din zona teoretică, fără referire la ce se întâmplă în realitate cu taxarea şi administrarea fiscală. El face referire la cele mai frecvente dintre ele şi le comentează în oglindă.

Astfel, cota unică este învechită, spun susţinătorii sistemul de impozitare progresivă care cred că renunţarea la aceasta ar reprezenta un pas spre modernizarea sistemului nostru fiscal şi o dovadă că economia noastră este una dezvoltată. Ei cred că în urmă cu 20 de ani cota unică era potrivită cu stadiul României de dezvoltare de atunci, dar între timp a devenit o frână pentru redistribuirea bunăstării pe care am reuşit să o generăm în ultimii 15 ani.

"Sunt de acord că economia României nu se mai compară cu cea de acum 15-20 de ani, că există mult mai multă avuţie, fapt măsurat prin creşterea semnificativă a PIB. Însă, administrarea fiscală a evoluat la fel de rapid? Am reuşit să o modernizăm cu sisteme IT la zi, cu resurse umane bine antrenate? Din păcate, progrese s-au văzut doar în ultimii câţiva ani, iar capacitatea de colectare a taxelor şi impozitelor existente acum în Codul fiscal nu a crescut semnificativ. Continuăm să avem cea mai slabă colectare a TVA din UE, conform Comisiei Europene, şi cele mai mici venituri fiscale, în afara de Irlanda, care e un caz aparte, având un regim fiscal extrem de lejer, practicat pentru atragerea investitorilor. Să nu uităm că unul dintre motivele adoptării cotei unice a fost tocmai dificultatea de a administra cote progresive, care presupun o serie de deduceri fiscale, în funcţie de situaţia personală a fiecărui contribuabil persoană fizică. Se consumau resurse umane şi materiale ineficient, fapt care a dus la găsirea unei soluţii foarte simple. Este acum ANAF gata să preia administrarea a câtorva milioane de declaraţii fiscale? Fostul preşedinte al instituţiei declara la finalul lunii februarie că nu. E improbabil ca în două luni situaţia să se fi schimbat radical", afirmă Daniel Anghel.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt