Riscăm să rămânem fără profesori

Riscăm să rămânem fără profesori

România ar putea rămâne însă fără profesori! Peste 13,000 vor să plece din învăţământ, arată datele sindicatelor. Iar 60% dintre aceştia spun că dacă ar fi să îşi aleagă din nou o meserie, ar lua-o pe alt drum. Banii sunt principalul motiv, dar şi starea precară a sistemului de învăţământ din România.

Adrian Enache este profesor de matematică de aproape 30 de ani. A devenit dascăl din pasiune pentu materia pe care o predă, dar dacă ar fi să o ia de la capăt ar alege alt drum.

În cadrul unui chestionar lansat de sindicatele de învăţământ, alţi peste 18.000 de profesori au răspuns că dacă ar fi terminat acum liceul pedagogic sau facultatea nu ar mai fi ales să se angajeze în învăţământ.

Iar peste 13.000 dintre respondenţi au spus că s-au gândit să îşi schimbe locul de muncă.

Laurenţiu Dinu este profesor de geografie şi a predat iniţial în două şcoli de stat. De zece ani însă a trecut în învăţământul privat. Aici salariile sunt mai mari, dar depind şi de performanţe, iar condiţiile diferite.

Elevii de la şcoala unde predă învaţă de patru ani de pe tablete, aşa că pandemia nu i-a prins nepregătiţi.

Cursurile sunt interactive, cu ajutorul unor platforme online.

Anul trecut, rata de promovare la examenul de titularizare pentru profesori a fost cea mai mică din ultimii cinci ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt